Cine sunt beneficiarii strategiilor de rebranding a politologului Vitali Andrievschi…?

„Ţine minte, că singura cale de a scăpa de duşmani este să ţi-i transformi în prieteni”

Epopeea de „rebranding” ia amploare! Vitalii Andrievschi continuă să-şi materializeze strategiile, dar deja la un alt nivel şi prin scheme mult mai sofisticate. În calitate de subiect al strategiilor lui Andrievschi rămîn a fi PCRM, liderii acestei formaţiuni, electoratul şi desigur PSD-ul lui Şelin, el însuşi şi dorinţele protagoniştilor social-democraţi de a se afirma pe eşichierul moldovenesc şi nu numai.

Fiind la curent cu starea de lucruri din PCRM, Andrievschi ştia foarte bine care va fi reacţia formaţiunii după evadarea grupului Dodon, mizînd anume pe faptul că ideologii PCRM vor mobiliza potenţialul intern pentru a se afirma în mod revoluţionar şi desigur în stradă. Logica lui Andrievschi reiese dintr-un algoritm foarte simplu, iar ideologii PCRM-ului nu s-au gîndit prea mult şi au recurs la manevrele aşteptate de Andrievschi&Co.

Acelaşi Andrievschi mai ştia că forţe motrice de mobilizare a maselor tinere cu potenţial protestatar era echipa lui Dodon din PCRM. Dacă facem o retrospectivă în diferite faze ale campaniei electorale pentru fotoliul de primar vedem clar că Andrievschi de pe atunci prepara calitatea lui Dodon de forţă motrice, transferînd întreg arsenalul de activişti în spatele lui Dodon. Testarea acestui front a fost efectuată în perioada campaniei electorale. Astăzi vedem cum se reconfigurează încetul cu încetul pe linia socialiştilor şi este în fază de aşteptare pentru startul cel mare.

Manevrele au fost făcute cu o iscusinţă desăvîrşită de Andrievschi&Co avînd cunoştinţă de cauză şi vizavi de faptul, că PCRM nu se mai bucură de susţinere din partea cercurilor politice şi economice din Federaţia Rusă. Drept dovadă serveşte vizita lui Voronin la Moscova, care după spusele aceluiaşi Andrievschi „a fost fără de rezultat”.

Să ne amintim, că Rusia nu va mai susţine PCRM deoarece nu crede lacrimilor şi de sigur nu va ierta schimbarea la faţă a comuniştilor, care în anul 2001 au învins graţie sloganului „integrare în uniunea Rusia-Belarusi-Kazahstan!”, ca în 2003 să-şi schimbe totalmente vectorii politici în defavoarea interesului geopolitic al Kremlinului în regiune.

Recentele proteste sunt un indiciu care demonstrează că PCRM la moment nu este în stare să organizeze masele. Tot mai puţini şi mai puţini reacţionează la discursurile liderilor PCRM care sunt din ce în ce mai sterile şi neconvingătoare inclusiv pentru membrii şi simpatizanţii partidului. Nemaivorbind de electoratul partidelor din AIE.

Doar cu o simplă afirmaţie precum că „actuala guvernare este criminală”, PCRM nu va reuşi să-şi recupereze poziţiile pierdute, fiindcă salariile sunt achitate la timp, nu s-a schimbat practic nimic la nivel social şi economic în ţară (conform datelor Biroului Naţional de Statistică), iar imaginea Moldovei în plan extern a înregistrat un aspect pozitiv, obţinînd încrederea atît din partea cancelariilor occidentale, cît şi în faţa liderilor de la Kremlin.

De asemenea un lucru care ar trebui să deranjeze PCRM este, că AIE a reuşit să se poziţioneze strategic şi în faţa Beijingului, care de facto nu se mai orientează la comuniştii moldoveni din considerentul că delegaţia formată PCRM s-a compromis prin comportamentul său, fiind condusă nu de liderul formaţiunii după cum necesită protocolul ci de Secretarul partidului.

Pe cealaltă latură a strategiei lui Andrievschi vedem cum se dirijează PSD, care la fel desfăşoară nişte acţiuni sterile şi fără perspectivă. Este totalmente lipsit de sens şi greu de înţeles, cînd un reprezentant al cercurilor oligarhice conduce cu protestul săracilor, nevoiaşilor şi pensionarilor.

Unica utilitate a măsurilor organizate de Şelin sunt contribuţiile pe care acesta le alocă protestatarilor, pentru a face show cu mascaradă în faţa Primăriei şi a Guvernului RM. 

Ca şi acţiunile PCRM, acţiunile organizate de PSD, după strategiile lui Andrievschi sunt menite să demonstreze impotenţa acestor 2 partide în faţa auditoriului electoral de stînga. În acest caz, situaţia creată ne impune să fim martorii proverbului vechi moldovenesc „Cînd doi se bat, al treilea cîştigă”.

Cine este cel de-al treilea sau mai bine spus cei care întră în categoria de beneficiari? Am putea spune că sunt mai mulţi. Unul din ei ar fi desigur Dodon şi Partidul Socialiştilor.

Cum Dodon şi suita lui vor utiliza conjunctura creată de Andrievschi pe fonul penuriei de idei a PCRM şi respectiv a PSD, vom elucida-o în articolul următor.

Свет в конце туннеля

Cтрана теряет уже не мозги, а население
28 ноября исполнилось 800 дней, как Молдова из-за конституционного кризиса живет без главы государства.

В этом отношении наша республика обошла Бельгию, где политики не могут сформировать национальное правительство в течение более 500 дней. Журналисты одной из популярных молдавских газет даже решили обратиться в Книгу рекордов Гиннесса, чтобы зафиксировать этот рекорд. Оно и понятно. В Бельгии нет правительства около 500 дней, а у нас страна живет без президента без малого три года.

Впереди планеты всей

Хотя рекордов у Молдовы куда больше. Мы самая бедная страна в Европе. К примеру, средняя зарплата в 2011 году составила 3300 леев, а в 2012-м составит 3550 леев. Для сравнения, в Великобритании – 3118 евро в месяц, в Нидерландах – 3 тыс. евро. Даже в Румынии и Болгарии средняя зарплата по 880 и 688 евро соответственно.

У нас самый высокий уровень инфляции среди стран СНГ. Мы занимаем второе место в мире по отношению денежных трансфертов к ВВП. В Молдове самая большая детская смертность в Европе и самая малая продолжительность жизни (около 68-69 лет, средняя в ЕС – около 79 лет). Страна может гордиться еще и тем, что в республике самое большое количество сельского населения в Европе – около 60%, тогда как средний показатель по ЕС  раз в пять меньше. 

А если нет городов – значит, нет и качественного образования, культуры, искусства, научного творчества и демократии. Одним словом, страна без городов – страна без будущего.

К тому же около миллиона граждан, то есть около 1/3 населения страны, находятся на заработках за рубежом.  Это тоже рекорд. Страна теряет уже не мозги, как в начале 90-х, а население.

Вследствие этого более 200 тыс. га земель в Молдове ежегодно остаются неосвоенными, попросту необработанными. Рано или поздно парламент примет законопроект о продаже земли иностранцам. Тогда эти пустующие земли приберут  «хозяйственные руки».

Власть говорит о развитии бизнеса, о неких мифических прорывах. Но как тогда понимать, что за   9 месяцев  текущего года в Молдове было ликвидировано более 2 900 предприятий. Специалисты единодушны во мнении – это, безусловно, рекорд! Это почти на 500 больше, чем за аналогичный период 2010 года. По сравнению с 2007-м количество закрытых предприятий увеличилось более чем на 85%. Проще говоря, идет массовое сокращение рабочих мест. 

Правительство было вынуждено внести изменения в бюджет-2011, проголосовав за выделение трансфертов в Соцфонд более чем на 250 миллионов леев.  Следовательно, Соцфонд уже не в состоянии удовлетворять запросы из-за огромного количества граждан, которые в этом году станут пенсионерами. Эти граждане являются продуктом демографического взрыва конца 40-х – начала 50-х годов  ХХ века. И если сегодня ситуация такая плачевная, то что будет завтра? Откуда будут выплачиваться пенсии? Мы уже не говорим про стипендии, пособия по безработице и т. д.

Недавно правительство утвердило проект бюджета на 2012 год. В нем  доходы выросли на 2 миллиарда и составят 21,3 миллиарда леев (расходы – около 22 миллиардов леев).  Все это вызывает удивление. Доходы вроде бы растут, а денег все равно не хватает. При той же ПКРМ бюджет был поменьше, но школы и больницы не закрывали. Так в чем же дело? Неужели в привязке к «Вашингтонскому обкому», а значит, и к лекалам МВФ?

Если это так, то мы не уверены, что страна увидит свет в конце туннеля.

И аргументов здесь много. С 1 января 2012 года лица, не обладающие полисом ОМС, должны будут платить по 20 леев за каждую медицинскую консультацию.

Кроме того, в новом году подорожает (на 211 леев) и сам полис, его цена составит 2 тысячи 982 лея. Вот вам и перемены.

Хочется быть оптимистом…

Тем не менее хочется быть оптимистом. Несмотря даже на нефункциональность власти, на саботаж правительства со стороны «кукловода». Есть надежда, что подешевеет газ, а потом и цена за тепло снизится вследствие объединения ТЭЦ-1 и ТЭЦ-2 с «Термокомом». Есть надежда, что премьеру удастся увеличить объемы поставок вина на российский рынок. 

Вроде повысится на 300 леев единоразовое пособие на рождение ребенка (около 3300 леев). Повысится (до 3500 леев) средняя зарплата по экономике на 200 леев.  Повысятся (до 4%) налог с торгового оборота и налог на прибыль (до 12%), а также акцизы на табак, алкоголь, пошлины на импорт автомобилей…

Да, хочется быть оптимистом, но не получается. Глаз при любом раскладе видит больше негатива.

А может, действительно, глаз тут ни при чем, и, как в известном анекдоте про бордель, не диваны, а девочек менять надо?

Show-ul politic cu denumirea „protestul social”?

Evenimente din ultima vreme, ne arată un peisaj destul de trist pentru PCRM, care este lovit pe direct de către membrii AIE – 2 şi indirect de foştii parteneri. Principala lovitură sub centură pe care a primit-o Vladimir Nicolaevici şi echipa acestuia a fost gîndită şi organizată de pretinsul politolog Vitalii Andrievschii, cel care a fost adus şi curtat de însăşi Tkaciuk.

Atacurile lui Andrievschii continuă, dar, deja de pe alt front, care acum nu priveşte in-corpore PCRM-ul. La această etapă ţinta este electoratul comuniştilor. Strategiile lui Andrievschii au ca scop nu doar slăbirea şi restrîngerea comuniştilor de pe eşichierul politic, dar scoaterea definitivă din joc.

Acest lucru este făcut cu mîinile exponenţilor segmentului social-politic de stînga, care în ultimul timp şi-au transformat activitatea într-o avalanşă de proteste faţă de politica antisocială dusă de actuala guvernare. De o lună de zile în faţa Primăriei mun. Chişinău şi sediul Guvernului protestează Maia Laguta, la care s-a alăturat şi latura social-democrată, inclusiv PSD. 

Să recunoaştem că astfel de manifestări trebuie să existe într-o societate democratică, însă subiectiv vorbind PSD-ului i-ar face faţă o altă formulă de manifestare, una mai moderată.

Formula pe care i-am propus-o dlui Şelin a fost ca protestele contra politicii antisociale să fie desfăşurate doar de societatea civilă, rolul de generator revenindu-i organizaţiilor sindicale.

Însă Şelin a ales sugestia lui Andrievschii, fiind convins să preia controlul exclusiv asupra revelaţiilor care în esenţă compromit statutul de „protector” al păturilor sociale afectate de politica actualului executiv.

Expectaţia lui Andrievschii în final a fost atinsă. Şelin, făcînd exces de zel, a ieşit prea tare în faţa publicului, înaintînd revendicările protestului într-o manieră radicală. Ca în final, să pună într-o lumină negativă bunul scop al acţiunilor de protest şi imaginea partidului pe care îl reprezintă, doar pentru că a rîvnit la electoratul comunist. În stricto senso este o situaţie deprimată.

Apogeul cinismului lui Şelin nu se finisează aici. O bună parte din participanţii la aceste mitinguri, mă refer la membrii social-democraţi, sunt plătiţi. Desigur populaţia vede şi cu timpul va înţelege.  

Să fie clar pentru toţi, inclusiv pentru dl Şelin, că prin oameni plătiţi „revoluţii” de tipul Tahrir-ului din Egipt nu se fac! Va-ţi compromis! Poate că faceţi contactul cu Baghirov pentru a vă face nişte instrucţiuni cum se fac revoluţiile?

Din strategiile lui Andrievschii reiese o logică univocă, Şelin&Company nu este cointeresat să apere problemele păturilor social-vulnerabile, dar să-şi găsească locul politic pierdut prin atragerea electoratului de stîngă, preferabil cel comunist, drept urmare a unor asemenea insinuări.

Ar fi util pentru cei care stau la cîrma actualului PSD să ştie că prin sperietori şi tertipuri ieftine nu veţi reuşi să atrageţi nici un procent din susţinătorii comunişti, deoarece PCRM-ul la rîndul său a luat şi el în calcul direcţia întreţinerii bazinului electoral prin organizarea de proteste. Cu toate că manifestaţiile organizate de PCRM declarativ sunt orientate împotriva actualei guvernări, totuşi, scop primordial vizează consolidarea rîndurilor formaţiunii şi stoparea hemoragiilor de membri provocate de chirurgia amputaţioniastă a lui Andrievschi prin scoaterea lui Dodon.

Practica ne-a demonstrat deja, că toţi actorii politici din Moldova care au „beneficiat” de serviciile lui Andrievschii, încetul cu încetul s-au trezit peste ani la urna politică. Prezicerile mele în raport cu soarta PCRM îmbrăţişată de Andrievschii se adevereşte. Un asemenea viitor este prezis şi pentru PSD dacă va continua să-l asculte pe marele politolog şi anal(n)-ist Andrievschi.

Succes dlor Andrievschi şi Şelin în distrugerea PSD!!!

De ce l-a lăudat Vladimir Voronin pe Mihai Ghimpu?

Părăsirea de către grupul Dodon a fracţiunii PCRM, se pare că a dejucat planurile PD-PCRM, luându-i parţial prin surprindere. Practic, şansele pentru o coaliţie de centru –stânga în această legislatură, s-au redus dramatic. Absurditatea situaţiei constă în faptul, că data alegerilor prezidenţiale a fost stabilită în urma înţelegerilor PD-PCRM, iar preşedintele trebuie ales de AIE şi grupul Dodon. Păpuşarul a mers la stabilirea datei alegerilor, drept garanţie pentru Voronin, că dacă nu se primeşte alianţa de centru stânga în noiembrie, atunci PCRM are alegeri anticipate.

Marea victorie a păpuşarului consta în faptul, că el şi-a păstrat procurorul şi spicherul în funcţie. Totodată, păpuşarul a reuşit să stopeze orice colaborare parlamentară între PCRM-PLDM, în special pe terenul campaniei „luptei cu mafia”, utilizând o retorică agresivă („harbuzul s-a copt”, „trădare de neam”, „ integrarea europeană e compromisă”, etc).

Pentru noi însă, important e altceva. Odată cu apariţia pe scena politică a grupului Dodon, datele problemei s-au schimbat. AIE are numărul necesar de voturi, deci, nu mai poate acuza PCRM de sabotaj.
În orice caz, luni, 14 noiembrie, alianţa a dat o lecţie clasică de impotenţă şi iresponsabilitate politică: având candidaţi, mandate, suport extern – au prăbuşit exerciţiul înregistrării preşedintelui. Brusc, a devenit clar, că problema nealegerii şefului statului este însăşi AIE!

Uneori, mi-i jale de acest AIE devenit de – a dreptul ridicol. O alianţa „anticomunistă” a ajuns la faza, că discută 2 candidaţi ai PCRM la funcţia cheie în stat. Şi măcar de nu s-ar încrâncena aşa. Dar cei mai „patrioţi” dintre ei, cu spumă la gură susţin alegerea membrului PCUS şi PCRM Lupu, respingând categoric pe Greceanîi, care nici măcar nu a fost membru de partid!

Păpuşarul şi anticipatele
Se pare că păpuşarul nu este dispus să meargă la compromisuri. La moment, formula care-l aranjează, este următoarea: Lupu preşedinte (sau un candidat – marionetă), Ghimpu spicher. În caz contrar – alegeri anticipate, cu posibilitatea creării unei alianţe noi. A recunoscut-o chiar Ghimpu, la 5 august, când l-a luat gura pe dinainte: decât Filat preşedinte, mai bine alegeri anticipate. Această formulă este importantă, fiindcă permite deţinerea a două funcţii cheie de către domnul păpuşar, şi astfel, ţinerea în cleşte a premierului.

Orice altă formulă, prin care Ghimpu sau Lupu nu sunt în top, sunt excluse tocmai din motivele invocate mai sus. Mai mult. Dacă Greceanîi devine preşedinte, atunci o parte a fracţiunii PCRM ar putea migra spre socialişti, ceea ce creează riscul consolidării lui Dodon, şi implicit, a lui Filat. Cel puţin, păpuşarul îl suspectează pe Dodon de conexiuni cu Filat.

Totodată, păpuşarul înţelege că fortificarea lui Dodon pe eşichierul de centru-stânga ar însemna în primul rînd o slăbire a PDM, deci şi a cartelului, fiindcă nucleul PCRM e prea solid şi în creştere…Iată de ce în mass-media afiliate lui Plahotniuc, a demarat o campanie de defăimare a lui Greceanîi şi Dodon. Pe blogosferă apar zilnic cîte 4-5 texte, editate la pachet, uneori cu fraze identice şi clişee ridicole,ce trădează că sunt scrise uneori de un singur autor, dar semnat de alţii, în care se varsă cu generozitate zoi în capul lui Dodon şi mai ales al lui Greceanîi.

De aici, apare şi logica alegerilor anticipate. Astfel, Lupu stabileşte data alegerilor, şi tot el încalcă propriul demers! Unde este raţionamentul?
În principiu, devine clar de ce Lupu, care este candidatul alianţei, nici nu-şi înregistrează candidatura la funcţia de şef de stat, dar nici nu şi-o retrage. Motivul ar putea fi în faptul, că păpuşarul este gata să meargă până la capăt, inclusiv la alegeri anticipate, pentru a-şi menţine controlul asupra organelor de stat. Chiar cu riscul iminent că PD va acumula mai puţin, iar cheltuielile vor fi enorme.

Deşi oligarhul nu este atât de naiv, cum şi-ar dori unii. Sondajul de opinie publică prezentat de IPP la 16 noiembrie acreditează PD cu 8%, şi PL cu 12%, deci mai multe decât le-ar obţine PLDM – 18%. Amintim, că la moment, raportul de forţe PLDM –PD-L este de 29% la 23%. Respectiv, cartelului PD-L îi convin alegerile parlamentare anticipate din câteva considerente:

- ar putea obţine cumulativ, mai multe voturi decât Filat, deci, cere mai multe ministere, agenţii, direcţii. Astfel, ar reduce la tăcere principalul oponent politic, care se opune visului păpuşarului de a concentra puterea economică şi politică într-un singur pol. Totodată, PD speră, că proiectul Dodon nu va reuşi să se fortifice, pentru a trece pragul parlamentar.

- în situaţia în care PCRM şi PD acumulează 61 mandate, alianţa de centru-stânga ar putea deveni o realitate. Or, sondajul IPP oferă PCRM-PD şansele creării proprii majorităţi prezidenţiale, dacă trendul comuniştilor se păstrează!

O problemă care se discută astăzi în anturajul păpuşarului este data anticipatelor – ianuarie-februarie, când preţurile îl vor zdrobi pe Filat, sau mai-iunie. De pe tapet nu a fost eliminat complet nici scenariul demisiei guvernului în timpul anticipatelor, pentru a-l lipsi pe Filat de resursa administrativă şi ai reduce reitingul. Dar şi aici apare conexiunea directă cu timpul campaniei electorale: dacă demiţi guvernul iarna, UE ar putea tăia fondurile, şi catastrofa ar fi iminentă. Dacă o faci vara – Filat nu va fi atît de afectat.

Ghimpu şi „cauza neamului”
Evident, că „nobleţea” nu-i permite lui Marian Lupu să se cramponeze de postul de preşedinte, de aceia rolul de măscărici politic i-a revenit lui Ghimpu. Acesta a declarat sus şi tare, că Lupu trebuie să fie preşedinte, iar el, Mihai Ghimpu – spicher. Apoi, urmează o serie de declaraţii care au contrariat opinia publică.

Astfel, la 7 noiembrie, Ghimpu declara că Greceanîi ar fi o bună candidatură la şefia statului, fiindcă a părăsit PCRM. La 8 noiembrie, Ghimpu declară că ar vota pe Greceanîi dacă ar fi înaintată de PDM. La 14 noiembrie, în ajunul convocării şedinţei AIE cu grupul Dodon, acelaşi Ghimpu declară că nu ar vota pe Greceanîi, nici dacă ar fi înaintată de PDM. Ca mai apoi, tot el, în aceeaşi zi, să consterneze opinia publică prin declaraţia că „Eram gata s-o votăm pe Greceanîi, dar Dodon vrea deja sa fie SPEAKER!”.

Adică sensul e următorul: dacă Dodon nu ar fi pretins la postul meu de spicher, eu, Mihai Ghimpu eram gata să-i ofer preşedinţia, chiar dacă până acum le inflamam creierul cetăţenilor despre principii şi valori…
Marcat de aceste poziţii „principiale” ale liderului PL, care fac iminente alegerile anticipate, liderul PCRM, Vladimir Voronin, cu greu îşi ascundea satisfacţia, declarând la 15 noiembrie, că Ghimpu este „un politician consecvent”.

Deci, Ghimpu provoacă alegerile anticipate, fiindcă acestea sunt şi unul din obiectivele păpuşarului. Chiar dacă la 16 noiembrie, Dirk Schubel, şeful delegaţiei UE, a declarat că UE recomandă găsirea unui candidat de compromis, pentru a evita alegerile anticipate, lucru reiterat şi de ambasadorul RFG.

Presiunile asupra lui Dodon vor creşte
După prăbuşirea negocierilor din 14 noiembrie, AIE va mai pierde o lună de zile pentru „coagularea consensului”. În această perioadă, cartelul va face presiuni psihologice, morale şi instituţionale, pentru a-l impune pe Dodon să refuze de propriul candidat la prezidenţiale, votînd necondiţionat pentru Lupu. Astfel, Lupu deja a declarat, că oricum, e nevoie şi de negocieri cu PCRM. Păi, de ce e nevoie, dacă aveţi voturi? Răspunsul este evident – pentru a scădea importanţa celor 3 voturi. La 15 noiembrie, mai mulţi politicieni şi lideri de opinie au primit mesaje sms, în care se afirma, că Ivanov, Ciobanu, Reidman, etc, deja duc negocieri cu AIE pentru a părăsi rândurile PCRM. Cine a transmis mesajul şi care-i interesul? Vezi mai sus.

Din rîndul presiunilor fac parte şi declaraţiile pline de venin ale lui Dorin Chirtoacă, că Igor Dodon ar trebui să stea la răcoare, pentru falsificarea Monitorului Oficial. Nu ne miră, că „primarul suburbiilor” a „uitat” să menţioneze despre afacerile firmei Parstar, apropiată moşului, cu 266 milioane lei prejudicii bugetului, «Aldora Art», ce controlează 35% din piaţa de publicitate vizuală, apropiată lui Lucian Chirtoacă. Cercetarea penală este pusă pe raft, de procuratura controlată de domnul păpuşar!

Important de reţinut însă e altceva. Chirtoacă nu a compus acest text, ci doar l-a vociferat. Textul şi deci, aluzia a fost scrisă în hotelul renumit din centrul capitalei. Iluzia e fină – nu te închini, uite ce va urma. 

Va ceda Dodon presiunilor sau va rezista, e o problemă ce ne depăşeşte. Una e clar: AIE nu are capacitate internă de a găsi soluţia. Soluţia poate fi impusă doar din exterior. Posibil, că la un moment, liderii AIE şi grupul Dodon vor fi chemaţi la o ambasadă din centrul capitalei, unde li se va explica clar datele ecuaţiei, care este simplă – PCRM revine în forţă…

Apropo, iată de ce Voronin l-a lăudat pe Ghimpu.
Deci, soluţia e simplă: ori un preşedinte aservit structurilor semicriminale, or un preşedinte comunist în viitor. Sau poate, mai sunt variante?

Pseudoliderii deghizaţi în partide, finit.

Ca orice cetăţean cu spirit de observaţie predominat de interesul elucidării controversatelor evenimente din 7 aprilie 2009, am acumulat o gamă largă de informaţii pe marginea acestui subiect, din diferite spectre de abordare.

Convingerea mea este că, am stabilit ceva inedit. Cu toate că predomină prezumţia nevinovăţiei, informaţia de care am făcut rost (apropo este de ordin public) a scos în relief un tablou destul de clar, unde grupul Stamatov-Laşcu (menţionaţi în prima şi a doua parte a articolului „Pseudoliderii deghizaţi în partide”) şi-a exercitat misiunea provocatoare începînd cu ziua de 6 aprilie 2009.

Această poză confirmă prezenţa lui Victor Stamatov şi Sergiu Laşcu în mulţimea adunată în scuarul monumentului Ştefan cel Mare şi Sfînt din capitală anume în ziua de 6 aprilie acelui an.

Observaţiile se concentrează şi asupra altor exponenţi ai echipei legionare din Moldova. Astfel apare: Igor Marcov, Iacob Lefter şi Veaceslav Sclifos.

După cum s-a mediatizat, Iacob Lefter a fost unul dintre cei care au arborat drapelul României pe sediul Instituţiei Preşedintelui RM, iar Sergiu Laşcu, care de facto era liderul grupării, a instalat drapel României pe faţada Parlamentului RM.

De fapt, tonul radical al evenimentelor din 7 aprilie a fost dat în ziua de 6 aprilie,  anume de persoanele enumerate, prin scandări de slogane unioniste. 

Important este, că mai mulţi tineri, care la 6 aprilie 2009 au fost prezenţi alături de gruparea Stamatov-Laşcu, au confirmat că primele pancarte „Trezeşte-te Patrie Drogată!”, „Mai bine mort decît comunist”, „Jos comuniştii”, „Basarabia pămînt românesc” ş.a. le-a adus Igor Stamatov, pe care îl vedem la offline-ul (despre care am scris în articolele anterioare) alături de Mark Tkaciuk.

Respectiv apare întrebarea! Este posibil ca ieri să scandezi „Jos comuniştii”, iar a doua zi să stai alături de cel mai mare comunist – „substanţa cenuşie a comunismului moldovenesc” care a şi achitat acel offline?

Sunt bine cunoscut cu aspectul doctrinar al partidelor politice din Moldova, de asemenea cunosc destul de bine practica utilizată de elitele politice de la noi din ţară pentru aşi atinge scopul, însă nu pot înţelege un lucru: Cum se poate întîmpla aşa ceva?! Oare domnul Tkaciuk este un al doilea Richelieu şi a apelat la nişte tactici pur machiaveliste pentru „binele” statului? Or, situaţia l-a impus să devină un impostor politic cu interes de grup?

În concluzie aşi vrea să precizez cele spuse anterior, că nu-mi atribui rolul de judecător pentru a învinui pe cineva, însă vedem cu certitudine că legionarii lui Stamatov-Laşcu deghizaţi în activişti pro-români, realmente sunt „revoluţionarii” , sau mai bine-zis anarhiştii creaţi de Mark Tkaciuk.   

PS: ipotetic presupun că cel mai mare de facto comunist al Moldovei Mark Tkaciuk, ar putea fi şi cel mai mare anticomunist de jure. După cum vedem datorită lui PCRM a ajuns unde a ajuns. Şi nu numai lui...

Молдавская рулетка

4 ноября трое депутатов Партии коммунистов покинули парламентскую фракцию. Об этом в офисе фонда Soluţia объявил Игорь Додон, заявив, что вместе с ним фракцию покинули Зинаида Гречаная и Вероника Абрамчук. «Мы уходим из фракции Партии коммунистов», – заявил он, добавив, что преследует цель избрании аполитичного президента и переформатирования власти.

Мотивы Додона

Сомнения вызывает прежде всего время выхода – за две недели до президентских выборов. Додон в среду передал партии документ о ее модернизации, а уже в пятницу вышел. Таким образом, он лишил ПКРМ блокирующего пакета и превратился в единственного «переговорщика», с коим альянсу следует торговаться для получения голосов. Трудно понять, почему Додон не дал партии время на обсуждение собственного плана модернизации или хотя бы  не дождался провала процедуры избрания президента. Тогда его уход вызвал бы меньше вопросов, а запуск собственного проекта выглядел бы оправданным.

Безусловно, можно согласиться с Додоном, что в ПКРМ существуют консерваторы, что они используют нелояльные методы борьбы, что его в определенной мере саботировали на местных выборах, что партия сопротивляется ребрендингу. За 10 лет результаты ПКРМ упали с 50 до 37%, с 800 000 до 500 000 голосов.

Стиль управления в ПКРМ авторитарный, как и в большинстве молдавских партий. В списки попадают черт знает кто и как. Один Тофан чего стоил – выигрыша примэрии Кишинева. Партию покинули значимые фигуры: Лупу, Цуркан, Степанюк, Тарлев и другие. Правда, большинство из них были перебежчиками из АДПМ, социалистов и так далее. ПКРМ ратовала то за союз с Россией-Беларусью, то за евроинтеграцию, то теперь за Евразийский союз.

Все это так. И здесь у Додона есть своя частичка правды. Не каждый выдержит прессинг внутрипартийной борьбы и интриг. Но покажите хоть одну молдавскую партию, где процветает демократия, где прислушиваются к мнению рядовых членов. ЛДПМ находится у власти, и все равно потеряла Тэнасе, Годю, Нагачевского, Гелича, Виеру.  А если находилась бы в оппозиции? АНМ распался в 2010-м, будучи у власти. У ХДНП и ДПМ была та же судьбу в 2006-2007 годах. А кто помнит, что стало с Альянсом Брагиша, в котором числилось 19 депутатов, а осталось 13? Как говорится, рожки да ножки.

Лично я поддерживаю ребрендинг ПКРМ, хотя это, безусловно, внутреннее дело партии. В Молдове легче быть социал-демократом и социалистом, чем коммунистом. Чисто психологически – меньше негатива со стороны остальных. Тем не менее если поменять символику и название, подчеркиваю – будучи в оппозиции, а не у власти, то нет никакой гарантии, что партия наберет на выборах больше, а не меньше. 

Кто подсчитал возможные модели голосования избирателей? И стоит ли менять название, дающее с ходу 40% голосов? То есть больше, чем у ЛДПМ и ЛП, вместе взятых! Но представим себе, что ПКРМ поменяет название. И кто даст руку на отсечение, что и партии альянса, и Запад в том числе захотят иметь дело с «русской пятой колонной», с «неокоммунистами, предавшими идеалы Ильича»? Ведь смысл отношения к ПКРМ кроется не столько в ее названии,  сколько в ее декларируемой пророссийскости, то есть в геополитике…

Кто-то скажет, что ПКРМ заслужила свою участь. Может быть. Чему быть, того не миновать. Но все равно, чисто по-человечески, Воронина жалко. Его подвергают жесткой ломке – то людей «вытягивают», то дела заводят, то заявляют, что он умер, как эта сделала  близкая к «кукловоду» газета «Тимпул». В пятницу лидер ПКРМ, не выдержав давления, покинул зал заседаний парламента. Был краток: мол, неправильно все это. Недостойно.

Являются ли невозможность модернизации ПКРМ и искреннее желание Додона спасти страну истинными мотивами ухода, покажет ближайшее время.

Игра ва-банк

За Додоном могут уйти много членов партии. Куда больше, чем за Цурканом или  Лупу. Поэтому и градус противостояния Додона с ПКРМ будет куда выше. Это факт. У него есть ресурсы, лидерские качества, организаторская хватка, поддержка в территориях. ПКРМ, вероятно, будет в течение нескольких недель терять мэров, советников, возможно, и депутатов. 

Фактически может оказаться на краю пропасти. При определенных условиях выход Додона может привести к разрушению самой крупной партии страны, которая к тому же находится в оппозиции. А когда нет оппозиции – нет и демократии, пусть даже такой дефектной, как у нас.

Теперь многое в парламенте зависит от Додона. Но не все. Ситуация довольно зыбкая. Додон сыграл ва-банк – он может как взлететь, так и больно упасть. Он, в принципе, выразил готовность отдать голоса для избрания президента – «во имя преодоления кризиса». С маленькой поправкой – президентом должна стать Гречаная. Ну а Додон, вероятно, вице-премьером. Хотя на словах, Додон отрицает возможность занятия функций в правительстве. Тогда и власть переформатируется, так как будет состоять из четырех партий. Этакая новая версия «АЕИ-2+». 

Гречаная, конечно,  куда лучше в должности президента, чем Лупу. По крайней мере, она будет сопротивляться явной русофобии, расшатыванию государственности, свертыванию социальных программ. Однако и в этом случае Додона обвинят в консолидации альянса. Оно и понятно – Додон говорит, что ненавидит альянс, а сам вступает в него. А если АЕИ воспротивится избранию Гречаной, тогда что? 

И как можно надеяться отнять у АЕИ должность президента, имея всего 3 голоса или даже 5?! И если Додон согласится на избрание непартийного кандидата, выдвинутого альянсом, то где тогда «переформатирование власти»? К тому же, для переформатирования альянса, важно будет пересмотреть и курс альянса, и программу правительства, и другие аспекты.

Если Гречаную не захотят выдвинуть в президенты, тогда Додону придется идти на досрочные выборы, ибо голосование за Мариана Лупу, как и за любого кандидата от АЕИ,  будет означать конец политической карьеры. Но в таком случае исчезает и сам акт «самопожертвования ради страны». Возникнет вопрос: зачем вышел из ПКРМ, раз не голосуешь за кандидата от АЕИ? Додона, похоже, уже ломают – отказаться от своего кандидата и просто согласиться с должностью вице-премьера. А это может превратить его собственный политический проект в маргинальный.

Не нужно списывать из раскладов и ПКРМ. Ее руководство, может проголосовать совместно с ДПМ и ЛП за Мариана Лупу, только для того, чтобы отомстить Додону, лишить его возможности маневра и использования «золотых голосов». Тогда ситуация будет совсем не простой. Додон просто останется вне раскладов. Возможен маневр и с ЛДПМ, однако, это менее вероятно.

В случае досрочных выборов Додон, возглавит партию социалистов Крылова-Абрамчук, не замеченную в особых электоральных успехах. Поговаривают, что туда же подтянется и Формузал, что тоже не факт. Это при хорошем стечении обстоятельств  может дать такой структуре определенные шансы на прохождение в парламент. Тогда в будущем парламенте Додон может сыграть роль мостика между ПКРМ-ДПМ-ЛДПМ. То есть связующего звена, благодаря которому легче будет создавать новые властные коалиции.

В любом случае если Додон согласится сыграть в чужую игру, а не в свою, то эта игра может оказаться для него последней.

Tragedia lui mark Tkaciuk!

Unica tragedie pentru Vitalii Andrievskii este Mark Tkaciuk, acesta este invinuit ca ar fi degradat PCRM, conservindu-l prin refuzul de a-l renova si moderniza.http://ava.md/politics/013397-ivan-svyatchenko-i-vitalii-andrievskii-dialogi-o-perspektivah-pkrm-o-marke-tkachuke-o-viborah-prezidenta-moldovi-video.html