Coaliţia PCRM-PLDM: o construcţie ireală?

În alegerile locale din 2011, comentatorii politici afiliaţi domnului „păpuşar”au lansat ideea despre eventualitatea unei coaliţii PCRM-PLDM. Scopul urmărit era compromiterea PLDM, fapt ce parţial s-a reuşit. PLDM, chiar dacă a obţinut cele mai multe primării (286), a scăzut de la 29,4% acumulate în alegerile parlamentare din 2010, la 22,6 % acumulate în consiliile raionale în 2011. În cifre, suma e impresionată – aproape 200.000 voturi (adică de la 506.253 la 311. 925).

 În Chişinău, prăbuşirea PLDM a fost şi mai dramatică – de la 28,4% în parlamentare, la 14.01% în alegerile municipale. Această prăbuşire a PLDM, i-a asigurat concurentului său de pe dreapta – PL un scor impresionant în CMC -31.8%, având şi un scor final de 16% pe ţară! Acest succes miraculos al liberalilor, se explică prin faptul, că PD şi PL şi-au concertat eforturile, promovând cu încrâncenare acest mesaj, elaborat în cabinetele din hotelul Codru.

De fapt această campanie a demarat încă în vara lui 2010, când mass-media, afiliată PD, a lansat informaţia despre o întâlnire miraculoasă între lideri PCRM şi PLDM în unul din barurile Chişinăului, informaţie, care pâna la urmă nu s-a confirmat. Deja atunci, PD vorbea despre o coalizare PCRM –PLDM, care nu are loc mai bine de 1 an. Amintim, că în decembrie 2010, conducerea PD a cerut Moscovei garanţii despre faptul că PCRM nu va joncţiona cu PLDM. În consecinţă, Vladimir Voronin a ieşit cu declaraţii dure la adresa lui Vlad Filat, făcând imposibil orice contact între cei doi. Acţiunea practic a fost solicitată de PD, ceea ce i-a dezlegat mâinile pentru negocieri pe două flancuri, obţinând prin şantaj funcţiile supreme în stat.

Ultima informaţie despre întâlnirea de la Ţiganca, a fost lansată de ziarul „Timpul”, afiliat PD. Zvonul a fost negat atât de Filat, cât şi de Voronin, care era la acel moment peste hotarele ţării.

Miza ,,păpuşarului” este clară – orice coaliţie PCRM-PLDM i-ar distruge Imperiul, construit prin scheme frauduloase. Iată de ce „păpuşarul” alimentează şi menţine pe agenda publică un anticomunism de junglă, sub paravanul căruia, reuşeşte să sustragă atenţia cetăţenilor de la estorcarea a câte 100. 000.000 dolari anual de la stat, bani luaţi de la invalizi, copii, bătrâni, pentru care mereu nu se ajung resurse…

Riscurile coaliţiei PCRM-PLDM
Toate contactele produse între Vladimir Voronin şi Vlad Filat au fost date publicităţii de prim-ministru. Altele nu au existat, informaţia despre ele fiind un produs al intoxicării opiniei publice.
Dacă ipotetic am admite, că PLDM şi PCRM au discutat nu doar modalităţile depăşirii crizei politice, dar şi eventualitatea unei coaliţii politice, atunci trebuie să ţinem cont de o serie de factori, care în această conjunctură politică, creează probleme serioase în cristalizarea acestei alianţe.

În primul rând, e vorba de factorul politic extern, în special SUA şi UE. PCRM, în ciuda relaţiilor sale tensionate cu Rusia în 2003-2006, semnării Planului de Acţiuni RM-UE, acceptării IPAP, lansării misiunii EUBAM la hotarele cu Ucraina – este percepută de unele grupuri politice din Occident ca forţă „pro-rusească”. Mai grav e faptul că şi în Rusia anumite grupuri politice, destul de influente, percep PCRM diametral opus – drept forţă „pro-occidentală”, din motivele expuse anterior. În consecinţă, orice contact cu PCRM este sancţionat de Occident.

Respectiv, elita PLDM poate avea propriile fobii legate de posibilele reticenţe politice din partea UE, monitorizări austere şi atitudini glaciale în negocierea regimului liberalizat de vize. Atitudini, care de altfel persistă şi faţă de AIE-2 la nivel de acţiune politică; dar nu şi la nivel de declaraţii. Un moment important constă în faptul, că PLDM a devenit membru PPE – adică face parte din familia conservatorilor europeni. 

Liderii PLDM sunt invitaţi la recepţiile organizate de Merkel, Sarkozy, Berlusconi. Această acceptare la masa elitelor europene gâdilă orgoliul liderilor moldoveni, alimentându-le astfel sentimentul propriei valori şi importanţe. Teama de a nu deranja elitele europene devine un motiv constant al deciziilor politice pentru statele „cu dirijare externă”, precum este şi Republica Moldova.

În al doilea rând, factorul financiar este nu mai puţin important, chiar dacă are conexiune directă cu cel politic. Elita AIE, deci şi PLDM, s-a obişnuit cu granturile şi creditele generoase (cca. 2,6 miliarde dolari promise), care până la urmă împiedică identificarea unor soluţii reale şi durabile de optimizare a economiei naţionale. Aceste credite permit achitarea salariilor şi pensiilor, compensaţiilor( 130 lei) la „căldură” în plină campanie electorală, asigură chiar o creştere economică, în detrimentul ,,calităţii” ei proaste şi fragile. Pierderea acestor beneficii strecoară frica în rândurile PLDM că „alianţa nu ar mai avea suport financiar”.
În al treilea rând, discrepanţele ideologice par a fi la moment insurmontabile, în special pentru „filologii din PLDM”, pe de o parte, şi „şoimii din PCRM”, pe de altă parte. Anumite puncte sensibile, gen neutralitatea, denumirea limbii, istoria, atitudinea faţă de CSI, statutul limbii ruse, politicile sociale creează dificultăţi deloc neglijabile. Aceste argumente rămân valabile, chiar dacă liderul PLDM, Vlad Filat a recunoscut recent că PCRM nu este un partid comunist clasic, păstrând de la acesta doar denumirea şi simbolica.

În al patrulea rând, PLDM a avut un mesaj anticomunist la alegerile din 2009, fiind perceput şi în continuare atât de liderii comunişti, cât şi de o bună parte a electoratului. Lozinca „Moldova fără comunişti” rămâne şi astăzi pe site-ul formaţiunii. Spre deosebire de PDM, conducerea căreia e formată din vechea nomenclatură comunistă (D.Diacov), fie din transfugi comunişti deveniţi peste noapte „democraţi (Lupu, Lazăr, Corman, Vrabie, Guznac, şi mulţi alţii), în PLDM, aceştia lipsesc aproape cu desăvârşire, fiind prezenţi doar la nivel de raioane. 

Practic, conducerea de vârf a PLDM e formată din anticomunişti notorii. În consecinţă, PLDM riscă să piardă în cazul unor alegri anticipate până la 16%, dacă alianţa cu PCRM se va prăbuşi. E vorba de 16% anticomuniste, obţinute la alegerile din 2009, alte 13% acumulate în 2011 fiind produsul unui mesaj paternalist (Moldova fără sărăcie). Desigur, aceste cifre reprezintă cel mai pesimist scenariu.

În al cincilea rând, lipsa încrederii şi garanţiilor reciproce, care ar crea fundamentul necesar pentru negocieri. PCRM are 42 mandate, PLDM-31. Care ar fi ecuaţia echitabilă de partajare a puterii în această situaţie? PCRM nu va accepta rolul de remorcă la căruţa PLDM, şi se pare, aceleaşi atitudini persistă în PLDM, lucru confirmat şi de noua formula a puterii în raioane. Aici, PLDM având 22% are 15 preşedinţi de raioane, PCRM cu 37% – doar 10.

Practic, situaţia nu este clară: iniţial se votează preşedintele ţării (spre exemplu, Vlad Filat, Zinaida Greceanîi, Ion Sturza sau oricine altcineva), sau se demite spicherul şi procurorul general şi se votează altul în loc? Cum de sincronizat aceste lucruri, şi cine garantează, că vreuna din părţi nu va trăda pe cealaltă? Dar cine va fi prim-ministrul: Igor Dodon /Iurie Muntean sau Victor Bodiu? Cum se vor partaja celelalte funcţii şi pe ce criterii?

Aceste fobii şi percepţii subiective se amplifică şi pe un fundal „specific”al negocierilor. În ciuda isteriilor corporaţiei PD-PL, anume PLDM, sub varii motive, nu a votat nici un preşedinte de raion comunist (spre deosebire de cei din PD). Or, acesta e indicatorul cheie pentru PCRM. Guvernul continuă acţiunea contra ziarelor „Moldova Suverană” şi „Независимая Молдова”. Un articol publicat recent de analistul politic Nicolae Negru plasa titlul „Voronin în rolul lui Roşca”, dând de înţeles că PCRM va oferi sprijin total PLDM şi lui V.Filat în aspiraţiile sale prezidenţiale, fără să ceară o alianţă formală cu acesta, înţelegând fatalitatea mişcării pentru PLDM. 

În schimb, V. Voronin va primi imunitate pentru el si familia sa. Reacţia nu s-a lăsat mult aşteptată: V.Voronin a propus-o pe Z.Greceanîi la funcţia de preşedinte, probabil, pentru a-şi creşte propriile acţiuni în negocieri, dacă acestea totuşi vor mai avea loc. Oricum, în PCRM se prefigurează opinia că PLDM se cramponează de alianţă, încercând s-o menţină cu orice preţ, prin subordonarea partenerilor şi obţinerea de prerogative suplimentare. Alianţa cu PCRM în această ecuaţie pare a fi mai mult o sperietoare pentru PD şi păpuşar, care e aşteptat să vină la „poclon”…
Nu excludem nici ultimul gând.

Sunt şi plusuri?
Acestea fiind spuse, putem afirma, că multe din fobiile expuse ar putea fi depăşite. Or puterea formată din 2 partide ar soluţiona problema alegerii preşedintelui, ar asigura stabilitatea politică, consensul social, ar deveni funcţională, dinamică în acţiuni şi în promovarea reformei. Astfel, în 2007 PCRM a votat 200 de legi vizând integrarea europeană, chiar dacă reforma a trenat la capitolul justiţie, poliţie, SIS, etc.

Progresul în implementarea Planului UE-RM a fost apreciat de comisarii europeni, Moldova fiind chiar premiată. Trenarea reformelor s-a datorat unor grupuri de interese economice, în care figura cheie era acelaşi „păpuşar”, care a împânzit organele justiţiei, corporaţiile de stat, CCCE, SIS-ul şi însuşi PCRM, transformându-l practic în „partid capturat”. 

Astăzi AIE este gazda ,,caracatiţei distrugătoare” care s-a infiltrat în doua componente ale acesteia PD şi PL. Aici, „păpuşarul” încearcă să captureze deja statul, distrugând economia naţională, ceea ce e mult mai grav. Chiar dacă unii politologi şi „sacerdoţi morali”, victimele remuneraţiei ,,în plic”, continuă să cânte osanale alianţei, adevărul este trist. Şi atacurile recente tip „reider” la adresa MoldovaAgroindbank, Banca de Economii, Universal Bank, Victoria Bank (retragerea activelor lui V.Ţopa), ASITO, confirmă această teza. AIE s-a ,,mafiotizat” şi compromis iremediabil, transformând Moldova într-un „gangster paradise”. În premieră asistăm la un atac sincronizat, protejat de unele instituţii ale statului, asupra celor mai mari instituţii financiare, cu capital european!

Această performanţă legislativă, prin adoptarea unor pachete întregi de legi, pare una irealizabilă pentru AIE, şi într-un articol ce va urma, o vom demonstra cu lux de amănunte. Dacă PCRM şi PPCD avea probleme la capitolul implementarea legilor, AIE nici măcar nu poate adopta legi, nemaivorbind de implementarea lor. PCRM şi PLDM au potenţialul de cadre necesar implementării programelor europene, care acum lipseşte în AIE. În spatele PLDM şi PCRM stau grupuri economice afectate de acţiunile „păpuşarului”, ceea ce obiectiv, creează câmpuri de atracţie. De fapt, întreg businessul din ţară a obosit de situaţia de instabilitate şi haos, promovate de ,,filologii neobolşevici”.
Formula PCRM-PLDM, prin deţinerea majorităţii constituţionale, ar avea posibilităţi enorme în modernizarea statului, cu atât mai mult, că şi grupările oligarhice, în această formulă, ar fi practic excluse din conducerea instituţiilor statului (din păcate, e imposibil să le elimini totalmente de la influenţarea deciziilor).
Chiar şi rezervele unor ambasadori UE faţă de această formula politică, după tentativele unor grupări tenebre, ipotetic, apropiate ,,păpuşarului”, de a acapara Banca de Economii şi MoldovaAgroindBank, în care BERD deţine acţiuni, devin tot mai firave.

Concluzii
Am senzaţia că în Republica Moldova nu funcţionează nici o formulă politică. AIE – reprezintă formula ideală a stagnării şi mafiotizării statului, o alianţă largă – este irealizabilă, Alianţa PLDM – PD – PCRM, deşi mai legitimă şi mai confortabilă pentru elita politică, nu soluţionează problema reformei, în special a justiţiei. Alianţa PLDM – PCRM, este privita ca cea mai eficientă şi unica soluţie de moment pentru Republica Moldova.

Pronosticul este unul pesimist: Liderii AIE, ca şi legendarul Moisei, vor purta poporul 40 de ani prin deşerturi, ca în consecinţă, să ajungă doar ei în RAI…
Show must go on…