Dacă în planul demersului mediatic, public şi internaţional, Filat nu are rivali, în planul acţiunii politice concrete pe interior, premierul adesea dă dovadă de incoerenţă, deficit de fermitate şi lipsă de finalitate a propriilor demersuri. În lupta sa contra structurilor oligarhice, Filat a făcut mai multe cedări neinspirate, calificate de unii cetăţeni drept probă a lipsei de curaj.
Premierul cedează?…
Lipsa de finalitate, iar uneori şi fermitate, se observă în mai multe acţiuni pe intern a premierului. Astfel, primăvara, Filat ne promitea solemn că va anunţa numele păpuşarului. Abia la 24 iunie, după luni în şir de tăcere, premierul s-a hotărât să vocifereze numele celui pe care deja întreaga ţara îl ştia…
Iritat la culme de sabotajul din partea PD-PL, Filat a ameninţat aliaţii cu inspecţia ministerelor, făcând aluzii la posibile demiteri. Ei şi?… Inspecţia s-a redus la trei ministere, din care două aparţinând PLDM, (MAI şi Ministerul Sănătăţii) şi una PL (Ministerul Tineretului şi Sportului). Acţiunea s-a finalizat cu demiteri de protocol a unor funcţionari PLDM, fapt ce a amuzat la culme miniştrii din PD şi PL.
Una din cedările vizibile făcute de V. Filat s-a produs în aprilie 2011, când PLDM, sub presiunea PL şi PD, a înaintat o sesizare la Curtea Constituţională, cerând interpretarea posibilităţii modificării Constituţiei prin lege organică… Abia în iunie, Filat s-a opus ferm acestui demers, care friza absurdul.
La 4 mai 2011, M. Godea, urmând scenariul păpuşarului de scindare a PLDM şi propulsarea lui Dorin Chirtocă la primărie, a părăsit partidul premierului. Vlad Filat a cedat şi de această dată, retrăgîndu-l pe Bodiu din cursă. Scena a fost prezentată drept un gest de nobleţe, în scopul susţinerii lui Dorin Chirtoacă şi evitarea revenirii PCRM la conducerea capitalei. Efectul a fost pe măsură – lipsit de locomotivă, PLDM a scăzut pe Chişinău de la 28%, acumulate în noiembrie 2010, la 14%…
La fel a cedat Filat şi la 19 mai, în cazul Consiliului pentru reformarea justiţiei, creat de Lupu, deşi guvernul demarase anterior acţiunea. Nu mai amintim că acest Consiliu era 80 la sută format din anturajul oligarhului…Or, „reforma justiţiei” care ni se propune, înseamnă de fapt, controlul acesteia de cei, care tocmai nu doresc s-o reformeze!
Filat şi lupta cu mafia
Deşi, la 24 iunie, Filat a enunţat numele păpuşarului, demarând chiar şi o campanie cu genericul „Jos mafia”, acesta, după câte vedem, se simte, la general vorbind, bine mersi, ba chiar îşi fortifică poziţiile pe unele segmente.
În pofida faptului că premierul a făcut zarvă cu escrocheriile de la „Franzeluţa”, care cu siguranţă au existat, nu am văzut să fie prezentat public nici un audit serios. Totuşi, directorul întreprinderii E.Baleca a fost demis la 21 iunie. Apare întrebarea, care a fost sensul demiterii acestuia? Pînă în ziua de azi nu ştim, care este volumul escrocheriilor la întreprinderile de stat? Vara se vorbea despre suma de 10 miliarde lei pe an, sau circa 25 milioane lei pe zi! Astăzi, nu se mai spune nimic.
Deşi în războiul cu oligarhia, PLDM a obţinut votarea în prima lectură a legii despre demonopolizarea S.A. „Metalferos”, aceasta îşi continuă activitatea, având venituri tenebre, conform aceluiaşi prim-ministru, în jur de 700 milioane lei!
Premierul a încercat să demareze reforma în justiţie, dar şi aici s-a împotmolit în rezistenţa PD-PL. Formal, PD şi PL au cedat, la insistenţa lui Filat, votând pentru desfiinţarea judecătoriilor economice, dar se pare că acestea vor activa încă jumătate de an, schemele negre lucrând acum în regim triplu celui anterior.
Numirea unor judecători în funcţiile de vârf, în general trezeşte concomitent şi milă şi confuzie. Astfel, şi la Curtea de Apel Chişinău, şi la CSJ, şi la CC se plasează candidaţi afiliaţi, după câte se pare, temutului oligarh. Cel puţin, Dumitru Pulbere a declarat deschis că V.Puşcaşu execută ordinul lui Lupu. Altfel spus, întreaga justiţie trece încet, dar sigur, sub controlul oligarhilor. Dacă asta şi este „revenirea la normalitate” pe care o promitea cu pompă PLDM, atunci comentariile sunt de prisos.
La 4 iulie, premierul a demarat consultaţiile cu societatea civilă, în urma cărora, la 12 iulie, s-a adresat către liderii AIE. Esenţa adresării se citea printre rânduri: reforma trenează, Lupu nu poate fi candidat, acordul alianţei trebuie revizuit.
Prin această adresare, premierul a ridicat plafonul demersului politic la înălţimi halucinante. După acest demers, premierul, spre uimirea tuturor, a tăcut o lună de zile, contrariind opinia publică. Societatea civilă aşa şi nu a înţeles cu ce scop i s-a adresat Filat: pentru a o informa despre situaţia grea, pentru a cere suport, pentru a şantaja alianţa? Liderii PD-PL şi de această dată s-au amuzat cu poftă, refuzând cu vehemenţă propunerile premierului.
Noi ne-am aşteptat că după adresarea către AIE, Filat va veni cu un apel de suport direct către naţiune, după care vor urma acţiuni mult mai ferme, gen cererea de prerogative, sau demisionarea premierului, restructurarea funcţiilor în alianţă, înaintarea unor pachete de reforme, negocieri cu opoziţia, sau demararea alegerilor parlamentare, etc. Din păcate aceste acţiuni nu au urmat. Astfel, demersul premierului s-a dizolvat în aer.
Filat luptă cu raiderii?…
La 5 septembrie, în cadrul emisunii „Fabrica”, Filat a făcut dezvăluiri şocante despre proporţiile contrabandei, anvergura şi principalul, pericolul la securitatea economică a statului în urma atacului raiderilor. Printre rânduri, se putea uşor citi gândul, că raiderii au acoperire politică în interiorul alianţei. Altfel spus, Filat făcea aluzia, că structurile mafiotice controlează statul. La întrebarea unuia din participanţi dacă alianţa mai există, Filat a declarat că el în orice moment se poate înţelege cu toţi membrii acestei structuri. Adică, dacă e să hiperbolizăm, Filat e gata de consens cu mafia, în cazul în care aceasta îi va accepta condiţiile…
La începutul lui septembrie Filat a declarat lupta contra raiderilor. Când PLDM a cerut convocarea de urgenţă a şedinţei parlamentului pentru cercetarea acţiunilor raider, PCRM a colectat semnăturile necesare pentru a demara procesul. Ei şi? V. Streleţ a votat la şedinţa biroului parlamentului contra propriului demers….
La 20 septembrie, la emisiunea „În Profunzime”, Filat declară că Lupu rămâne candidatul alianţei la funcţia de preşedinte, deşi anterior a pus la îndoială acest lucru. În acest caz, nu este clar, de ce a pus la îndoială acest fapt?
Preşedintele interimar a râs cu poftă, lansând la 1 octombrie o serie de critici dure la adresa prim-ministrului. Sensul acestora era următorul:
- în viitorul apropiat nu vom intra în UE
- în 2012 nu vom avea regim liberalizat de vize
- nu trebuie să manipulăm cetăţenii cu promisiuni deşarte.
În lupta cu raiderii, Filat manifestă o toleranţă aproape biblică. Logic ar fi fost să urmeze o serie de acţiuni, gen:
- demisia procurorului general, a şefului SIS, a conducerii MAI, conducerii CNPF
- propunerea unui pachet de reforme în justiţie, care să fie votat în regim de urgenţă.
Nimic din astea nu s-a întâmplat. MAI, controlat de PLDM, a fost destul de inert, dacă nu chiar complice în aceste acţiuni… Aici apare în mod firesc întrebarea: De ce Filat nu-şi penalizează proprii subalterni?
În general, în acest scandal cu implicarea MAI, putem deduce două lucruri: fie MAI este birocratizat, fie a devenit atras de concernul PD-L, iar Filat habar nu are, că-şi pierde miniştrii şi deputaţii la pachet.
Astăzi, Filat se pare că iarăşi dă înapoi. Nu mai auzim nicăieri de raideri, mafie, corupţie, revizuirea structurii alianţei. Zarva s-a terminat la 14 septembrie când CSJ a dat câştig de cauză MAIB, la care au fost prejudiciaţi acţionari europeni. Dar ce facem cu ceilalţi?
Oare politicienii ne consideră total lipsiţi de creier ca să credem că vinovat de atacurile „raider”, cu 100 milioane euro prejudicii, este judecătorul pensionar din Căuşeni?
P.S. Cezar, a devenit Cezar, după ce a trecut Rubiconul. Filat de fiecare dată, dă înapoi. Sau poate, nu de fiecare dată?
În fine, pledăm şi noi pentru consens naţional. E timpul, ca “Antimafia” să se aşeze la o masă cu mafia, raiderii cu antiraiderii, killerii cu antikillerii. Doar aşa vom deveni cu adevărat, o poveste de succes…
Комментариев нет:
Отправить комментарий