Conferința de presă a lui Vladimir Voronin ținută la 5 octombrie a creat la majoritatea analiștilor politici senzația că PCRM este hotărît să demareze campania pentru alegerile parlamentare anticipate. Lucrurile însă sunt mai complicate și mult mai periculoase. Vom încerca să explicăm.
În ultimele luni, domnul păpușar și PDM au primit o serie de lovituri dureroase. A fost demis directorul SA Franzeluța Eugen Baleca (veniturile Franzeluța sunt în jur de 500 milioane lei). Vara a fost adoptat proiectul de lege privind demonopolizarea pieței exporturilor de metal, ceea ce iarăși a lovit în monopolistul de stat Metalferos (apr.600 milioane lei venituri, încă 700 milioane lei – contrabandă în Transnistria).
Au fost desființate judecătoriile economice, prin care se estorcau sume de sute milioane lei din businessmani, acaparîndu-se businessul concurenților. La 14 septembrie, CSJ a impus structurile offshore să întoarcă MAIB cele 27% acțiuni preluate prin fraudă. Anterior, a fost oprit procesul de falimentare a Băncii de Economii, privatizare a Moldtelecom și Franzeluța pe sume derizorii, în folosul structurilor oligarhice.
Poziția dură a oficialilor UE față de atacurile reider au speriat păpușarul, care pe lîngă cedările efectuate, a trimis săptămîna trecută o scrisoare la toate Ambasadele acreditate în Chișinău, unde încerca să se deculpabilizeze de acuzațiile care i se aduc. În scrisoare se menționează, că el, păpușarul, a devenit victima unei campanii murdare, regizată de unele forțe politice.
Concomitent, în mass-media afiliată oligarhului, a fost lansată o campanie dură de acuzare a PLDM că ar unelti pe la spatele opiniei publice o coaliție cu PCRM.
Acapararea PDM și a instituțiilor statului
Deși încă în primăvara lui 2010, domnul păpușar nega cu vehemență participarea sa în viața politică, deja în octombrie, opinia publică a fost stupefiată văzîndu-l pe acesta pe locul doi în lista PDM! În prima sa apariție mediatică la canalul Prime, unul din analiștii politici i-a pus o întrebare foarte sugestivă:
Dacă veți fi prim-ministru, pe cine din personalitățile notori mondiale le veți invita în Guvern…Răspunsul contează mai puțin. Contează altceva, și anume poziționarea domnului păpușar în calitate de șef al guvernului, în locul lui Filat. Apropo, la aceeași emisiune, primul a fost invitat Filat, apoi păpușarul, și abia mai tîrziu, Lupu…Astfel, ni se arăta importanța persoanelor menționate în topul puterii.
Deja în campania electorală parlamentară din 2010, listele PD au fost curățite de indivizi gen Nantoi, Serebrian, care aveau viziuni anticomuniste, locul fiind preluat de o serie de businessmani, afiliați oligarhului: Filip, Candu, Apolschi, Botnari. Alții au fost promovați pe linia lui Marian Lupu- Lazăr, Corman, Jantuan, Stoianaglo, Bolboceanu. Mai tîrziu, ei se vor afilia aripei păpușarului. Diacov și PDM propriu zis, rămăsese doar cu Țulea, Stratan, Guma, Brașovschi și Sîrbu.
Din nefericire pentru D.Diacov, toți acești deputați, cu excepția doamnei Stratan, au trecut de partea păpușarului, Țulea manifestînd loialități duble. În Guvern, doar Marcel Răducan și Boris Focșa păstrează loialitatea față de D.Diacov și vechea structură a PDM, ceilalți –Filip, Lazăr, și chiar Buliga s-au afiliat noilor stăpîni. Totodată, amintim că Răducan a avut o perioadă îndelungată relaţii de “parteneriat” cu păpuşarul.
În scurt timp, păpușarul obține statutul de vicepreședinte PD și chiar vicepreședinte de Parlament. Din acest moment, întreaga putere în PD a trecut în mîinile sale. Biroul politic, Consiliul Național al PD aproape că nu se convoacă, ședințele fiind desfășurate la hotelul Codru. În majoritatea raioanelor filialele PD au fost curățate, fiind promovați în funcții «oameni noi», docili cartelului.
Deși a primit prin algoritm Ministerul Economiei, Informaticii, Protecției Sociale, Construcțiilor, Culturii, PD reușește să obțină în mod miraculos funcția de președinte de stat/speaker, Procuratura, și o serie de agenții naționale, utilizate ca bîtă contra concurenților economici: CCCEC, CNPF, Agenția pentru Protecția Concurenței. Nu mai are rost să amintim de unde vine președintele Bănci Naționale și directorul SIS. În orice caz, amintim, că fluctuațiile valutare sunt și ele o sursă serioasă, de sute de milioane de lei venituri…
Implicarea exagerată a lui Vlad Filat pe exterior, deși aduce beneficii țării (credite și granturi în sumă de 2,6 miliarde dolari, din care 1, 3 – granturi, demararea negocierilor cu UE privind asocierea și liberalizarea vizelor, tratatul regimului de frontieră cu România, etc) – creează mari probleme la capitolul democrație, corupție, transparența decizională, funcționalitatea instituțiilor statului.
De fiecare dată când Filat e peste hotare, în țară au loc acțiuni de acaparare a unor instituții ale statului. Astfel, Filat cînd se afla în RFG, a pierdut Consiliul pentru reformarea justiției, creat de Lupu și controlat de păpușar (mai), a fost pus în fața faptului împlinit cu atacurile reider din 1-5 august. Astfel, reforma justiției a fost compromisă din start, iar cu ea, și șansele de asociere accelerată la UE.
În aceeași perioadă, directorul CCCEC este avansat la gradul de general pentru a-i fortifica loialitatea față de cartel, ginerele lui Pușcașu, judecător la CC, este avansat la gradul de general, fapt ce explică comportamentele ulterioare ale acestuia și demiterea lui Pulbere.
Practic, întreaga justiție trece la cheremul oligarhului. Astfel și Curtea Supremă de Justiție prin restabilirea lui Muruianu, și Curtea de Apel Chișinău, prin numirea lui Pleșca, și Curtea Constituțională prin numirea lui Tănase (despre care am prevenit anterior că se va produce), și Consiliul Superior al Magistraturii –Timofti- sunt controlate de domnul păpușar. În această situație, orice reformă este compromisă din start, orice modernizare este pusă «la murat».
Prețurile la produsele petroliere, de panificație, alimentare, sunt în continuă creștere, cursul valutar oscilează dramatic sărăcind și mai mult populația, contrabanda de stat și schemele offshore prosperă. Și asta cu participarea directă, a structurilor și agențiilor nominalizate. Primăvara, prin minune s-a reușit stoparea tenativei păpușarului de a majora dramatic prețurile la convorbilirle telefonice. Nici nu mai dorim să discutăm aici despre rolul ANRE în creșterea prețului la serviciile comunale, dirijat de cartelul PD-L.
Partea de vină pentru situația creată o poartă și Filat, care nu manifestă flexiblilitatea și fermitatea necesară.
Practic, păpușarul a acaparat mai mule instituții cheie ale statului, fiind la un pas de ceea ce Nicoale Chirtoacă numește «state capture», adică acapararea întregului stat!
Se pregătește Alianța PCRM-PDM?
Filat a făcut o serie de greșeli stategice, și acum suportă consecințele. El nu a oferit suficienți bani pentru a menține unele mass-media importante, de orbitarea spre păpușar (gen ziarul Timpul, etc). Același Filat nu a avut destui bani pentru ași «hrăni» unii membri notorii, care obișnuiți cu luxul, au nimerit astfel ușor în plasa oligarhilor.
Totodată, Filat nu a pregătit bine campania sa mediatică. Astfel, PLDM a pierdut războiul mediatic contra păpușarului, care prin mass-media afiliată și analiștii aserviți cartelului, au indus ideea că PLDM va crea coaliția cu PCRM. Chiar astăzi, 6 octombrie, un portal de știri a difuzat «informația», că Filat s-a și înțeles cu Voronin despre partajarea funcțiilor în stat…
PD, spre deosebire de PLDM, a ajutat PCRM să obțină încă 4 președinți de raioane, suplimentar la cei 6, pe care PCRM îi avea de unul singur. Astfel PDM a devenit credibil în negocieri, punînd prima cărămidă serioasă în fudamentul viitoarei coaliții. Mai mult, liderul PDM Marian Lupu era candidatul Rusiei la alegerile din 2010, depunînd astăzi efort vizibil pentru a reintra în grațiile Kremlinului. Or, Putin, nu este Medvedev, și Lupu, dar în special păpușarul, înțeleg acest lucru ca nimeni altul.
Operînd în această schemă, zilele acestea, păpușarul a avut o întîlnire secretă personală cu liderul PCRM, lansîndu-i, spre deosebie de același Filat, o serie de oferte foarte generoase. Acest lucru l-a pus pe V.Voronin pe gînduri. Esența ofertei se reduce la demiterea guvernului Filat, și formarea coaliției de centru-stînga.
Iată de ce propunerea lui Voronin despre spațiul euroasiatic nu strică ecuația.
Surse demne de încredere ne spun, că Ghimpu și Hadîrcă ghidați de ura personală față de Filat, ar fi de acord să ofere cele 4 voturi care nu ajung coaliției. Cu acest scop, problema a fost pusă la şedinţa Biroului Politic al PL.
Dar Biroul s-a opus, ceea ce nu înseamnă că scenariul este imposibil cu desăvîrşire. Amintim, că încă în august, Ghimpu declara, că decît Filat preşedinte, mai bine anticipate. La 20 septembrie, Ghimpu se lamenta că a făcut o eroare mortală, cînd la votat pe Filat premier.
Motivația păpușarului e una de ordin personal- lupta continuă cu PLDM și pierderile suferite în business, l-au iritat la maximum, acesta fiind dispus spre cedări esențiale. În acest algoritm politic, Lupu va fi adus pe altarul de sacrificiu.
Concomitent, se fac presiuni prin Procuratura Generală de a slabi împotrivirea «șoimilor» din PCRM, în frunte cu Mark Tkaciuk, care nu doresc coaliție cu PD. Amintim, că Procuratura Generală, controlată de PD, instrumentează un dosar penal contra lui E.Baghirov, impunîndu-l să depună mărturii contra lui Mark Tkaciuk.
În situația creată, PLDM va trece în opoziție, iar PCRM și statul în întregime, riscă să fie acaparat de păpușar. Astfel, vom deveni un stat prin definiție oligarhic, cum e Tailanda,în care temutul oligarh Thaksin Sinawatra, a subminat toate instituţiile statului.
PS. Dacă Filat se va juca și în continuare „cu țara în bumbi”, atunci consecințele pentru democrația moldovenească și statul moldovenesc vor fi grave. În alt articol, le voi explica. Sper să nu fie prea tîrziu.
Комментариев нет:
Отправить комментарий