Pseudoliderii deghizaţi în partide, finit.

Ca orice cetăţean cu spirit de observaţie predominat de interesul elucidării controversatelor evenimente din 7 aprilie 2009, am acumulat o gamă largă de informaţii pe marginea acestui subiect, din diferite spectre de abordare.

Convingerea mea este că, am stabilit ceva inedit. Cu toate că predomină prezumţia nevinovăţiei, informaţia de care am făcut rost (apropo este de ordin public) a scos în relief un tablou destul de clar, unde grupul Stamatov-Laşcu (menţionaţi în prima şi a doua parte a articolului „Pseudoliderii deghizaţi în partide”) şi-a exercitat misiunea provocatoare începînd cu ziua de 6 aprilie 2009.

Această poză confirmă prezenţa lui Victor Stamatov şi Sergiu Laşcu în mulţimea adunată în scuarul monumentului Ştefan cel Mare şi Sfînt din capitală anume în ziua de 6 aprilie acelui an.

Observaţiile se concentrează şi asupra altor exponenţi ai echipei legionare din Moldova. Astfel apare: Igor Marcov, Iacob Lefter şi Veaceslav Sclifos.

După cum s-a mediatizat, Iacob Lefter a fost unul dintre cei care au arborat drapelul României pe sediul Instituţiei Preşedintelui RM, iar Sergiu Laşcu, care de facto era liderul grupării, a instalat drapel României pe faţada Parlamentului RM.

De fapt, tonul radical al evenimentelor din 7 aprilie a fost dat în ziua de 6 aprilie,  anume de persoanele enumerate, prin scandări de slogane unioniste. 

Important este, că mai mulţi tineri, care la 6 aprilie 2009 au fost prezenţi alături de gruparea Stamatov-Laşcu, au confirmat că primele pancarte „Trezeşte-te Patrie Drogată!”, „Mai bine mort decît comunist”, „Jos comuniştii”, „Basarabia pămînt românesc” ş.a. le-a adus Igor Stamatov, pe care îl vedem la offline-ul (despre care am scris în articolele anterioare) alături de Mark Tkaciuk.

Respectiv apare întrebarea! Este posibil ca ieri să scandezi „Jos comuniştii”, iar a doua zi să stai alături de cel mai mare comunist – „substanţa cenuşie a comunismului moldovenesc” care a şi achitat acel offline?

Sunt bine cunoscut cu aspectul doctrinar al partidelor politice din Moldova, de asemenea cunosc destul de bine practica utilizată de elitele politice de la noi din ţară pentru aşi atinge scopul, însă nu pot înţelege un lucru: Cum se poate întîmpla aşa ceva?! Oare domnul Tkaciuk este un al doilea Richelieu şi a apelat la nişte tactici pur machiaveliste pentru „binele” statului? Or, situaţia l-a impus să devină un impostor politic cu interes de grup?

În concluzie aşi vrea să precizez cele spuse anterior, că nu-mi atribui rolul de judecător pentru a învinui pe cineva, însă vedem cu certitudine că legionarii lui Stamatov-Laşcu deghizaţi în activişti pro-români, realmente sunt „revoluţionarii” , sau mai bine-zis anarhiştii creaţi de Mark Tkaciuk.   

PS: ipotetic presupun că cel mai mare de facto comunist al Moldovei Mark Tkaciuk, ar putea fi şi cel mai mare anticomunist de jure. După cum vedem datorită lui PCRM a ajuns unde a ajuns. Şi nu numai lui...